*2

Octombrie 28, 2009

Cand am intrat in cafenea, erau toti la o masa in colt, invaluiti de un nor gros de fum.Mi-am tras un scaun si mi-am pus cheile pe masa. Le simteam privirile indreptate asupra mea, greutatea acestor priviri imi apasa pe tample si imi era practic imposibil sa ridic ochii.M-am intors catre bar si am cerut o cafea mare.Abia apoi m-am uitat la ei, erau toti tacuti si se vedea ca ezitau sa continue discutia foarte interesanta de dinaintea venirii mele. Asteptau sa zic eu ceva, sa ma justific, in timp ce eu asteptam sa continue sa vorbeasca intre ei, sa uite cu totul de mine. Nu voiam decat sa imi beau cafeaua fierbinte, cu gandul la o idee abstracta care nu imi dadea pace si pe care ma chinuiam sa o abstractizez si mai rau. Asa mi se intampla adesea, ma obseda zile de-a randul cate o idee, pe care o intorceam pe toate partile, pana ajungeam la o contradictie si ma opream.Ideile erau intradevar dintre cele mai fabuloase, iar logica mea era dezastruoasa. Doream asadar sa urmaresc firul unei idei oarecare, linistita. Acestea fiind date, ce ma facuse sa ma asez la masa aceea, la care nu vazusem decat una-doua feti familiare, fiind total straina celorlalti? Asteptau un raspuns al acestei intrebari. Ceea ce nu stiau era ca nici eu nu aveam acest raspuns si taceam malc, in speranta ca se vor face ca nu ma observa. Contrar acestei dorinte,  unul dintre cei pe care ii cunosteam ma prezenta celorlalti.Apoi intradevar isi continuara discutia, sau poate incepusera alta, nu reuseam sa fiu atenta.

Stateam langa un baiat de vreo 19 ani, destul de serios, fericitul posesor al unui pachet plin de tigari si cu o figura care imi dadea oarecum fiori. Ma simteam infinit mai mica sub privirile lui fixe. Ii intalnii privirea si ochii lui ma speriara in adevaratul sens al cuvantului, aveau o magie care ma inspaimanta de-a binelea. M-am ridicat cu o repeziciune uimitoare, urmata de instinctul de a fugi cat mai repede. Mi-am cerut scuze si mi-am adunat lucrurile, sub pretextul ca voiam sa ma plimb, asta fiind scopul iesirii mele. Cat am asteptat la bar sa imi platesc amarata de cafea, am simtit o mana pe umar. M-a cuprins deodata un fior din crestet pana in talpi. Stiam cine e, simteam greutatea acelei priviri. Incercam sa ma intorc, trebuia sa plec odata, dar picioarele nu ma ascultau. Gandirea-mi era in ceata, nu ma puteam gandi decat ca cineva imi controleaza mintea. Simteam ca cineva taiase legaturile nervoase dintre creier si sistemul periferic. Eram ametita si curand totul de invartea cu mine. Mi se derulau in fata ochilor imagini care nu pareau ale mele, care nu faceau parte din subconstientul meu. Simteam cum ma lasau picioarele si incepeam sa cad. Mai simteam doua maini care ma tineau si auzeam niste cuvinte al caror sens nu il percepeam. Peste un timp nedefinit, cand am deschis ochii, m-am trezit pe o banca, intr-un loc pe care nu il cunosteam. Nu am apucat sa ma dezmeticesc bine, ca l-am revazut pe baiatul cu privirea fixa venind catre mine. S-a asezat pe banca si m-a intrebat cum ma simt…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: